|
"Într-o dimineata de iunie 1923. Am si acte. Am procesul verbal! Scris cu cerneala violeta. Cerneala cefereului. Pe prima fila sunt cinci nume- Grigore Grigoriu, Geza Ginzer,Tudor Petre, Dumitru Constantinescu si Franz Hladt, dar totul a pornit de într-o dimineata (n.r.- 11 iunie), în atelierul de scularie de la Grivita, cu urmatoarele cuvinte:
- Ce zici, Geza, daca am face si noi o echipa de fotbal?
-Sa-ncercam, Grigore. . . Cei doi strungari ,Grigore si Geza, împreuna cu alti ceferisti, s-au întâlnit într-o dupa-amiaza "în localul Scoalei primare din cartierul Grivita", iar peste doua saptamâni, la 25 iunie, au înfiintat Clubul sportiv C.F.R. Primul presedinte: maistrul Teofil Copaci, care mi-a împrumutat registrul pentru aceste rânduri de început.
. . . Ce rau îmi pare ca n-am fost în dupa-amiaza aceea la Scoala primara în Grivita. . . Am scapat astfel patru luni din viata C.F.R.-ului, bunicul Rapidului meu de astazi.
Au fost patru luni grele . Baietii au cumparat pânza de tricouri din banii lor. O pânza visinie, care avea sa ramâna culoarea Rapidului, dar pe care nepotii de astazi au cam uitat-o.
Stiti de ce a fost pânza visinie?
Ia povesteste-ne nea Grigore: "Pentru ca asa a vrut croitoreasa. Toate tricourile lea cusut, cu mâna ei, nevasta lui Geza. Si cum tot ea saraca avea sa le si spele, i-a rugat pe baieti sa nu vina cu alb, pentru ca albul aduna, mai ales la Triaj, funinginea pe frânghie. Întâmplarea a facut sa gasim o pânza visinie. Asta-i tot.
" Spre toamna am vazut primul meci tare al Rapidului (n.r.- Bucuresti, 28 octombrie 1923). Am si acum fotografia dinainte de începere. Primul din stânga e arbitrul Rolton. Al doilea e Rudy Wetzer, care jucase doua din cele patru meciuri de pâna atunci ale "nationalei" noastre. Echipa lui Wetzer, "Unirea" din Timisoara, era vestita. Si am luat bataie cu 8-4, dar dupa ce condusesem cu 3-2 la pauza. Îmi aduc aminte ca, în repriza a doua,baietii lui Ruda baci, cât erau ei de artisti" de la Viana", ne-au pus pe tusa vreo patru oameni, în frunte cu nea Grigore, capitanul(Grigore Grigoriu, strungar la Grivita Rosie, nascut în 1899, a început sa joace la Venus în 1918.
În 1923, o data cu înfiintarea C.F.R.- ului, al carui membru fondator este, joaca timp de doi ani în prima garnitura feroviara. În 1925 trece la Juventus, fiind în linie cu marele "Ciogli" Vogl. În 1930 revine, pentru scurta vreme, la C.F.R. "Astfel - glumeste nea Grigore- nu mi-as fi putut trece examenul de maistru").
Am uitat sa va spun ca meciul a fost pe CAB. Lânga Arcul de Triumf, acolo unde sunt astazi vilele cele frumoase,albastre si verzi, între soseaua Kiseleff si calea care duce spre Piata Aviatorilor.
Al doilea meci s-a jucat peste zece zile,cu Gloria Arad, si tot pe CAB. Am si fotografia asta. Nea Grigore îsi trasese cureaua peste chiloti. Geza e în dreapta. Guler tare. Jiletca. Tine aratatorul în buzunarul de la ceas, ca neica Zaharia. În spatele portii se vede "vila arhitectului". O vila de lemn. Un fel de pavilion de vânatoare. Azi nu mai e. Nu mai tin minte nici cum se numea arhitectul. Dar stiu ca am patimit mult de pe urma lui. Ori de câte ori cadea o minge în curtea vilei, omul nostru scotea briceagul si-i facea harakiri. Ca sa scape de noi (Poate ca avea si el putina dreptate, dar de partea noastra era "mersul istoriei fotbalului"). În orice caz, când a ars CAB, am simtit cu totii mâna "castelanului". Si-a vazut visul. (Era sa uit scorul. Am pierdut meciul cu Gloria, 2-1, per benevolentiam lui Onorica Nicolau, arbitrul, care pusese ramasag cu Mitty Niculescu, sustinând ca noi, C.F.R.-ul, o sa ramânem doar o echipa de cartier, cât o fi lumea si Pamântul.)
Peste un an si ceva,prima noastra echipa s-a destramat. Au plecat Truckenbrod, omul de la care nea Grigore Grigoriu învatase meseria de half centru.
A plecat si Palco. Au venit cei tineri. Dar era greu. Procesul verbal din 25 ianuarie 1925 vorbeste despre "excluderea echipei de categoria I din campionatul regional, pentru ca nu s-a putut prezenta la meciuri". Cauza? Lipsa echipamentului.
Si totusi, am jucat. Care cum a putut. Asa peticiti cum eram. Cu echipament sau fara. Am batut Val Vârtejul, Unirea Obor, Prahova, C.F.R.-ul din Cluj.
Am pierdut onorabil pe Valea Jiului si la Arad. Am jucat aproape 40 de meciuri în 1924. Atunci am început sa învat haltele si garile. Ziua- dupa fântâna din fata, noaptea-dupa fereastra luminata prin care se uita nevasta sefului de gara.
Am jucat peste tot. Dar ce greutati!. . . N-o sa credeti ca bugetul echipei avea 95.000 de lei cheltuieli si doar 5000 venituri. Iertati-ma ca va plictisesc cu cifre.Trebuie sa stiti însa ca n-a fost totul doar o cupa de sampanie.'
Autor Ioan Chirila - "Glasul rotilor de tren"
|
English
hi5 Coins
